 |
|
 |
|
LUMINITA
Junior
Data inscrierii: 07/Oct/2008
Mesaje: 9
Localitate: TULCEA
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 09/10/2008 20:29 Titlul subiectului: Securitate alimentară |
 |
|
Politicile nutriţionale se referă la :
1. securitate alimentara
2. siguranţă alimentară
3. protecţia consumatorului.
Se poate afirma că există două determinante majore ale conceptului de securitate alimentară: disponibilitatea şi accesul la hrană.
Trebuie specificat faptul că asigurarea securităţii alimentare la unul dintre nivele nu o garantează automat pe aceea de la celelalte niveluri. De exemplu, securitatea alimentară la nivel individual nu o asigură implicit şi pe cea de la nivel familial, noţiunile de foamete, malnutriţie şi insecuritate alimentară fiind treptele agravante ale aceluiaşi proces - accesul îngrădit la o ofertă suficientă de hrană.
Deşi i se conferă o sferă de cuprindere foarte amplă, totuşi, conceptul de securitate alimentară este în ultimă instanţă o complicație a familiei sau de nivel individual. În acest context, cei trei factori care condiţionează securitatea alimentară sunt:
• disponibilitatea hranei;
• probabilitatea de acces la hrană (determinată, în general, de eficacitatea de cumpărare);
• dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă.
Pentru o mai bună înţelegere a relaţiei dintre securitatea alimentară şi aportul alimentar adecvat, mai ales în contextul ţărilor în curs de dezvoltare, este nevoie de o minimă clarificare conceptuală a segmentelor care compun securitatea alimentară.
Astfel, într-o anumită accepţiune, aportul alimentar individual adecvat (AAAI) este asigurat pe termen concis dacă aportul de kilocalorii răspunde nevoilor variabile în funcţie de vârstă, starea de sănătate, efortul fizic depus şi greutatea adulţilor; pe termen mediu, se consideră că AAAI este acoperit dacă nu se află deficienţe proteino-calorice (MPC), traduse printr-o insuficienţă ponderală a adulţilor, iar pe termen lung dacă nu există MPC cronică (întârzieri de creştere la copiii sub 5 ani). Adesea se consideră că există întârzieri ale creşterii sau insuficienţe ponderale în funcţie de vârstă sau înălţime atunci când aceşti indicatori sunt inferiori cu mai mult de jumătate faţă de valorile lor medii.
Cauza imediată a MPC-ului pare a fi insuficienţa aportului de kilocalorii, ţinând cont de nevoile care trebuie acoperite şi de bolile care pot apărea prin neacoperirea adecvată a acestora. Insuficienţa aportului energetic cauzează dereglări importante şi frecvente, majoritatea specialiştilor în nutriţie respingând, astăzi, ideea că insuficienţa aportului de proteine (şi, mai mult, insuficienţa aportului în anumiţi aminoacizi esenţiali) este o problemă independentă, care necesită asigurarea unei alimentaţii speciale, bogate în proteine, în alte alimente complementare sau în cereale.
Securitatea alimentară individuală (SAI) reprezintă posibilitatea de a avea acces la o alimentaţie sigură şi suficientă pentru o viaţă sănătoasă, acces care trebuie să fie relativ garantat. Cu alte cuvinte, SAI echivalează cu un aport alimentar individual suficient şi oarecum garantat, uneori de înspre autorităţile statale.
Astăzi, realitatea este că majoritatea celor săraci obţin 70-80% din kilocaloriile de care au trebuință şi din majoritatea celorlalte substanţe nutritive necesare numai prin consumul unuia sau a două alimente de bază.
Pentru cei mai săraci, accesul la aceste alimente esenţiale este cheia asigurării securităţii alimentare individuale.
Securitatea alimentară a familiilor (SAF) este utilă pentru asigurarea SAI, dar nu este suficientă, căci hrana disponibilă nu este întotdeauna repartizată egal între membrii familiei, proporţional cu nevoile acestora.
Securitatea alimentară naţională (SAN) corespunde posibilităţilor pe care le au deosebite ţări de a garanta SAF şi SAI, fără a renunţa la alte obiective importante. Adesea, în scopul determinării nivelului acestui indicator pentru un anumit an, ne bazăm pe: disponibilitatea energetică alimentară (DEA) pe persoană sau pe nivelul stocurilor de alimente de bază (stocuri publice sau stocuri susceptibile de a fi vândute în caz de creştere a preţurilor) raportat la consumurile naturale ale perioadei analizate.
Indicatorii securităţii alimentare pot fi grupaţi pe mai numeroase categorii după conţinutul economic, relaţiile dintre factorii cauzali şi rezultativi şi interdependenţa dintre aceştia:
indicatorii cererii de consum alimentar (indicele preţurilor, costul întreţinerii alimentare, indicii puterii reale de cumpărare, elasticitatea cererii de produse alimentare în funcţie de venit şi de preţ, indicatorii normelor de consum alimentar, indicatorii raţiilor de consum etc.);
indicatorii ofertei de articole alimentare (producţia alimentară industrială pe locuitor, producţia agroalimentară în unităţi fizice, băneşti şi convenţionale pe persoană, indicatorii stocurilor de produse agroalimentare etc.);
indicatorii consumului alimentar (consumul alimentar pe o persoană, ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor de consum, indicatorii coşului alimentar, indicatorii costului alimentar pe total, categorii socio-profesionale şi grupe de venituri etc.);
indicatorii sintetici ai securităţii alimentare (raportul dintre stocul de cereale şi consumul de cereale la nivel mondial, variaţia producţiei de cereale în marile ţări importatoare, variaţia preţurilor la importurile de produse agroalimentare etc.);
indicatorii reglării securităţii alimentare (indicatorii investiţiilor agroalimentare, indicatorii subvenţionării producţiei agroalimentare, indicatorii subvenţionării preţurilor de consum etc.);
indicatorii entropiei (insecurităţii) alimentare (indicatorii deficitului alimentar pe grupe de produse şi produse de bază, numărul oamenilor care suferă de foame cronică, numărul indivizilor care suferă de malnutriţie etc.).
Asigurarea securităţii alimentare este strict dependentă de realizarea unui echilibru rezistent între producţia alimentară mondială (dependentă, la rândul ei, de resursele agroalimentare mondiale), populaţia în continuă creştere şi veniturile, respectiv cererea sa de alimente.
O evaluare pe baze ştiinţifice a securităţii alimentare atât din punct de vedere conceptual, cât şi din punct de vedere pragmatic, nu poate să facăabstracţie de o serie de indicatori globali, atât fizici, cât şi economici, um ar fi: producţia alimentară globală şi pe persoană, stocurile de cereale, preţurile produselor alimentare şi veniturile populaţiei.
Inițialul indicator ajută la crearea unei imagini asupra îmbunătăţirii sau deteriorării gradului de disponibilitate mondială a produselor alimentare, în timp ce al doilea ne dă indicii clare dacă producţia depăşeşte consumul sau se întâmplă un fenomen invers. Ambii indicatori sunt de natură fizică şi sunt lesne de măsurat şi de comparat de la o ţară la alta, sau de la o zonă geografică la alta, luând în calcul diverse perioade de timp. |
|
FAQ 
Mesaje private 
